Home / Alimentație

Fast-food și stratul de grăsime

25 August 2011 No Comment

Dacă vei da pe Google, îți va apărea o informație de genul:

” Fast-food este termenul care se referă la mâncarea preparată rapid și care este servită în restaurantele de specialitate. În anul 2008, un studiu al cercetătorilor de la Universitatea McMaster din Canada arăta că alimentația de tip fast-food, bogată în grăsimi, sare și carne, este responsabilă pentru o treime dintre infarctele înregistrate la nivel mondial.”

În opinia mea, e cel mai puțin spus posibil despre fast-food.

Am decis să nu fiu atât de dură și să îți prezint o listă a lucrurilor ”bune” aduse de acest produs.

Cele mai principale ar fi :
• Produs ieftin.
• Realizat din ingrediente ieftine, care evident nu au o bună calitate.
• BOGAT în sodiu.
• BOGAT în colesterol și grăsimi.
• Consumare pe o perioadă mai lungă poate duce la probleme de sănătate, cum ar fi: hipertensiune arterială, boli de inimă și obezitate
• Lipsesc multe substanțe nutrive (de fapt cred ca ar fi mai ușor să enumăr ce are decît îi lipsește, și totuși), vitamine, minerale ceea de ce corpul nostru are cu adevărat nevoie.
• Crește considerabil depunerile de grăsimi din organism.

A fost făcut un experiment.

Două maimuțe, au fost supuse unei diete. Ambele consumau aceeași cantitate de calorii pe care în mod normal o consumă un om. O maimuță a fost hranită cu produse fast-food, cealaltă cu produse ce conțin grăsimi nesaturate.

În scurt timp, maimuța care consuma fast-food, devenea mai leneșă, se înregistrau dereglări cardiace și primele simptome ale obezității. În timp ce cealaltă maimuță nu înregistra astfel de simptome.

După o continuare de 6 ani a dietei, maimuța ce consuma fast-food a adăugat 7,2% din masa corporală, acestea fiind grăsimi. În timp ce maimuța care consuma o dietă bogată în grăsimi nesaturate, a adăugat doar 1,8%.

O problemă gravă a produselor fast-food este cantitatea mare de calorii. Pe lângă faptul că sunt folosite produse ieftine de calitatea a 2-a, te alimentezi nesănătos și pui grăsime pe tine. Apoi începi să te complexezi că ești gras/grasă și că nimeni nu te iubești, capeți o depresie serioasă, deoarece nu e deloc ușor să scapi de kilogramele depuse, începi să fii negativist și să urăști lumea din jurul tău.

Aceasta este scara evoluție evenimentelor în cel mai rău caz, deoarece tu poți lua situația în mâini, și poți renunța la această mâncare nesănătoasă.

În medie, aproape o treime din copii din SUA, cu vârsta cuprinsă între 4 și 19 ani consumă fast-food zilnic. Pe parcursul unui an, continuând în același ritm adaugi în plus 6 kg. Obezitatea este una din cauzele principale ale decesului în SUA.

Oare ai tu nevoie de ele? Oare nu-ți pasă de sănătatea ta, de sănătatea copiilor tăi? Puneți întrebările astea când ai chef să mergi într-un local fast-food.