Home / Incepatori

Comportamentul în sala de forţă.

21 July 2009 No Comment

Probabil că unii se vor mira de ce acest subiect este abordat, dar cât de straniu nu ar fi sunt persoane care nu atrag atenţie deosebită la acest compartiment și dau dovadă de neștiință. Vâ îndemn să ne comportăm ca niște profesioniști.

În sala de forţă:
1. Nu se distrage atenţia altora cu glume, bancuri şi istorii hazlii – este risc ca persoana de alături care execută un exerciţiu să fie traumată şi pentru ce ai voi să porţi în suflet toată viaţa sentimentul de vină ca ai stricat cuiva viaţa?

2. Se are un prosop care este folosit oricând te aşezi la un aparat sau scaun. Nu te murdăreşti tu şi nici nu leşi urmele transpiraţiei tale pe aparat.

3. Înainte de a lua vreo ganteră de jos sau a efectua exerciţii la aparat se întreabă dacă nu cumva cineva foloseşte una din acestea.

4. Stimează-i pe cei din sală, aceştia poate nu îţi sunt prieteni dar îţi sunt colegi de sport.

5. Exerciţiile se efectuează în tempou ca să nu reţii pe alţii care aşteaptă.

Succes şi masă musculară!